Unirea joacă în Liverpool
by rivi on February 18, 2010
18.02.2010 cu siguranţa o dată ce va fi inscripţionată ingroşat în paginile istoriei ialomiţenilor. Unirea Urziceni s-a deplasat încă de acum 6 zile în Liverpool pentru a lua temperatura oraşului ce le va fi gazdă în şaisprezecimile Europa League. Primăvara europeană pentru o echipă total necunoscută in primăvara lui 2006, pe cănd promova din eşalonul secund. Nu stiu dacă e suficient, dar cred că mai mult decăt puteam spera la începutul sezonului european.
Să vedem. Am deplasat pentru nebunia de pe Anfield Road un efectiv mai slab decat cel care reuşea victoriile cu Sevilla şi Rangers. Unirea are un antrenor nou(nu spun neapărat mai slab) Roni Levy, care nu a avut la dispoziţie nici un minut oficial pentru a-şi testa unsprezecele pe care l-a scrijelit pe hârtie. Apoi echipei cu care Leny va ataca marele Liverpool îi lipsesc doi jucători de bază, pe care Petrescu se baza: Varga si Tibi Bălan, la care adaug un Brandan lipsit de interes.
De partea cealaltă, Liverpool se prezintă pentru palmares intr-o competiţie în care-şi pune toate bazele pentru anul in curs, situaţia din Premier League nefiind prea roză(chiar dacă are 5 meciuri consecutive fără înfrângere), speranţele la titlu fiind demult spulberate. Cu Torres accidentatul principal, Benithez atacă cu “parul atehnic” N’Gog poarta lituanianului ialomiţean în speranţa ca va încheia problema calificării încă din turul intălnirii.
Cu toate astea nu văd o şansă reala a Unirii de a iesi neşifonată din dubla manşa. Cred că va fi un meci în care o să ne mulţumim mai mult cu ideea ca am făcut destul, am castigat destul. Facem un schimb de tricouri la sfarşitul meciului cu Gerrard pe ritmul impus de tribună “You’ll never walk alone” si apoi ne întoarcem în liga lui Mitică pentru adevăratul spectacol cu CFR :p
Echipe probabile:
Liverpool – Reina, Carragher Skrtel Agger Insua, Mascherano Lucas, Kuyt Gerrard Rodriguez, N’ Gog
Unirea – Arlauskis, Nicu Maftei Fernandes Brandan, Semedo Padureţu Paraschiv Frunză, Rusescu Bilaşco
Să fac şi un pronostic: Liverpool 2-0 Unirea Urziceni (cu 0-0 la pauză)
LE: Rezultat final Liverpool 1-0 Unirea Urziceni ( 0-0 la pauza)


Greu de crezut ca Unirea va scapa usor, dar..sa speram. Torres va cantari mult, iar Varga si Balan de 10 ori mai mult.
by adrian on February 18, 2010 at 3:32 pm. #